Departamentul de Psihologie Clinica si Psihoterapie

Universitatea Babes-Bolyai

Archive for September, 2014

Profesorul Pim Cuijpers, Ph.D., Directorul Departamentului de Psihologie Clinică la Vrije Universiteit Amsterdam, Olanda, unul dintre cei mai renumiţi şi citaţi cercetători din domeniul psihologiei la ora actuală, este primul invitat de anul acesta în cadrul seriei de conferinţe “Meeting of the Minds”. Acesta va susţine două prezentări, în data de 17 septembrie, după cum urmează:

  • 10.00-11.00: „Internet-based treatment of common mental disorders: Are computers successful psychotherapists?” (prezentare pentru membrii Institutului, ai Departamentului şi invitaţi);
  • 17.00-18.00: „Four decades of research on psychotherapy for adult depression; what have we learned?” (prezentare pentru Şcoala Doctorală „Psihodiagnostic şi Intervenţii Psihologice Validate Ştiinţific” şi invitaţi).
    Locaţia pentru ambele prezentări este Platforma MATRIX, clădirea AVALON, de pe str. Republicii, nr. 37.

În cadrul aceleiaşi serii de evenimente “Meeting of the Minds”, în lunile octombrie şi noiembrie, vor fi invitaţi J. Raven, Ph.D., co-autor al faimosului test de inteligenţă cu acelaşi nume, şi A. Vernon, Ph.D., Preşedinte al Albert Ellis Institute, New York.

  • 0 Comments
  • Filed under: Anunturi
  • Rezultatele concursului pentru ocuparea posturilor didactice de lector pe perioada determinată şi nedeterminată, din cadrul Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, poziţiile 11 şi 15, desfăşurate în data de 10 septembrie 2014, pot fi vizualizate aici.

  • 0 Comments
  • Filed under: Anunturi
  • Rezultatele pentru concursul de admitere la masterat pot fi accesate urmând link-urile de mai jos:

  • 0 Comments
  • Filed under: Admitere, Diverse
  • Programările pentru concursul de admitere la masterat, sesiunea septembrie 2014, pot fi vizualizate la secţiunea “Didactic/Studii Nivel Masteral”.

    Candidaţii care doresc să folosească un suport PowerPoint pentru susţinerea proiectului sunt aşteptaţi în data examenului, începând cu ora 08:30, pentru a copia prezentarea pe calculatorul comisiei.

  • 0 Comments
  • Filed under: Admitere, Anunturi
  • Metal(z) Videos Psydir Razvan Antonescu Voyaging Hacks ColorRed