Programe Noi de Master la Catedră (Sesiunea de admitere – Septembrie 2008)

Programe noi de Master la Catedra de Psihologie Clinică şi Psihoterapie

Orientată asupra practicii validate ştiinţific, Catedra de Psihologie Clinică şi Psihoterapie a Universităţii Babeş-Bolyai a dezvoltat două programe de Master care, derulându-se în paradigma “scientist-practitioner” şi “evidence-based”, asigură un set de competenţe atât pentru activitatea profesională performantă (Cf. normelor Colegiului Psihologilor din România) şi inserţia rapidă pe piaţa muncii a absolvenţilor cât şi pentru activitatea de cercetare avansată.
Pentru a asigura o pregătire de înalt nivel, compatibilă cu setul de bune standarde internaţionale, am implementat o serie de mecanisme de asigurare a calităţii. Astfel, pe parcursul programului de Master cursurile/seminariile/lucrările sunt susţinute de profesori performanţi din ţară şi/sau din străinătate iar practica de specialitate se realizează în locaţii proprii (ex. Clinica Universitară de Psihologie “Babeş-Bolyai” – „PsyTech”) sau în unităţi agreate de Catedră, cu supervizare adecvată. Masteranzii au oportunitatea, în funcţie de interesul şi disponibilitatea lor, să fie implicaţi în activităţi de cercetare şi/sau practice (unele remunerate) şi sunt susţinuţi pentru stagii în străinătate. Programul de Master poate fi continuat, pentru cei interesaţi, de programul Doctoral şi apoi Postdoctoral (vezi secţiunile corespunzătoare din prezentul site).
În acest moment Catedra de Psihologie Clinică şi Psihoterapie are două programe de Master:

(1) Master de “Psihologie Clinică, Consiliere Psihologică şi Psihoterapie” (programul tradiţional al Catedrei)

Asigură specializare în:

  • Psihologie clinică (pentru psihologi)
  • Consiliere psihologică (pentru psihologi, în colaborare cu Asociaţia de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România)
  • Psihoterapie (pentru psihologi, absolvenţi de ştiinţe socio-umane sau medici, în colaborare cu Asociaţia de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România)

(2) Master în “Tehnici Psihologice de Control al Comportamentului şi Dezvoltarea Potenţialului Uman” (programul nou, interdisciplinar, al Catedrei)

Asigură specializare în:

  • Consiliere psihologică (pentru psihologi, în colaborare cu Asociaţia de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România); ulterior se poate obţine şi specializare în psihoterapie, după un training postmaster (echivalent nivelului/modulului III);
  • Managementul comportamentului uman (pentru orice absolvent de studii superioare)

Pentru detalii verifică secţiunea didactic-master din prezentul site.