Publicaţii în reviste cu factor de impact de top în domeniul intervenţiilor clinice – Cancer

Recent, unii membri ai Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, printr-o colaborare internaţională, au publicat un articol de excepţie, într-o revistă de top în domeniul clinic (cu un factor de impact de aproximativ 16, cel mai mare in domeniul specific – „…most-cited original-research cancer journal…” – şi unul de referinţă în domeniul intervenţiilor clinice).

Guy H . Montgomery , Dana H . Bovbjerg , Julie B . Schnur , Daniel David , Alisan Goldfarb , Christina R. Weltz , Clyde Schechter , Joshua Graff-Zivin , Kristin Tatrow , Donald D . Price , Jeffrey H. Silverstein (2007). A randomized clinical trial of a brief hypnosis intervention to control side effects in breast surgery patients. Journal of National Cancer Institute, 99, 1304-1312.

Sintetic spus, rezultatele arată că:

  • o intervenţie psihologică (ex. de tip cognitiv-comportamental/relaxare/hipnoză) de numai 15 minute înainte de operaţie pentru pacienţii cu cancer la sân duce postoperator la
    • reducerea: a. durerii, b. disconfortului, c. stresului, d. greţii, e. oboselii (fatique), f. utilizării intraoperator a medicaţiei pentru controlul durerii şi/sau sedare (ca propofol şi lidocaina) şi
    • la reducerea duratei operatiei cu aproape 11 minute.
  • intervenţia de 15 minute aplicată profesionist duce la o reducere a costurilor per pacient cu 777.71 USD! Aceasta înseamnă ca instituţia medicală îşi poate permite sa plătească un psiholog clinician cu aproape 309.084 USD anual pentru a lucra cu 400 de pacienţi (sau 77.271 USD/100 pacienţi; 154.542 USD/200 pacienţi; 231.813 USD/300 de pacienţi etc.), fără a creşte costurile, dar a ajuta semnificativ pacienţii.

Contribuţia „cutting-edge” (deosebită) a acestui studiu la cunoaşterea ştiinţifică este că arată în premieră internaţională că:

  • intervenţiile psihologice, chiar foarte scurte dar profesionist implementate, sunt foarte importante în tratamentul chirurgical al cancerului;
  • utilizarea intervenţiilor psihologice nu duce la o creştere a costurilor serviciilor de sănătate în cazul acestor pacienţi ci, dimpotrivă, la o scădere a costurilor!; şi
  • efectele intervenţiilor psihologice în cazul acestor pacienţi nu sunt doar asupra factorilor psihologici (ex. stres, disconfort etc.), cum naiv se crede adesea în unele componente ale sistemul de sănătate românesc, ci şi asupra celor biomedicali (ex. consumul de medicamente, durerea, greaţa/vomă, durata operaţiei etc.); asadar psihologicul are efecte biomedicale clare!

În studiu au fost inclusi 200 de pacienţi diagnosticati cu cancer la sân la Mount Sinai School of Medicine în New York, SUA. Studiul a fost derulat pe parcursul a 5 ani şi a fost susţinut financiar de: (1) National Cancer Institute, USA; (2) American Cancer Society, USA; (3) Department of Defense, USA.

Pentru „Press Release” vezi la: