Prezentare Generală Master Tehnici

Director: Prof. univ. dr. Oana David

Introducere
Programul de Master se adresează celor care doresc să obţină specializări în: (1) psihologie clinică, consiliere psihologică, şi inclusiv psihoterapie şi (2) managementul comportamentului uman, şi să-şi desfăşoare activitatea în principal în (1) domenii clinice conexe celorlalte domenii ale psihologiei (ex. muncii-organizaţional, educaţional, apărare şi securitate naţională etc.) în care serviciile psihologice orientate asupra promovării sănătăţii (ex. coaching cognitiv-comportamental) şi tratamentului bolilor sunt relevante şi/sau (2) în alte domenii (ex. medicină, drept, ştiinţe economice, business, teologie etc.) în care cunoştinţele de management al comportamentului uman sunt relevante.
Programul va fi riguros, cursurile având loc de luni până vineri.

Programul de Master este gândit a oferi o specializare avansată în domeniul clinic, după standarde şi norme de excelenţă internaţionale, mai ales celor care nu lucrează în unităţi clinice (ex. coaching cognitiv-comportamental) şi/sau sunt deja angajaţi; de asemenea, se adresează nepsihologilor care pot beneficia în activităţile proprii de cunoştinţe avansate de psihologie. El oferă atât posibilitatea formării ca psiholog clinician, consilier psihologic şi/sau psihoterapueut performant cât şi posibilitatea formării ca cercetător în domeniu. Absolvenţii pot continua pregătirea prin studii la nivel doctoral şi prin programele postdoctorale şi/sau se pot ancora în piaţa muncii în diverse domenii care le solicită competenţele.

Curriculum

Semestrul I

Psihologie clinică şi psihoterapii individuale şi de grup
• Metode avansate de cercetare
• Particularităţi de dezvoltare ale copilului, adolescentului şi adultului
• Psihologie cognitivă aplicată
• Practică

Semestrul II
  • Psihodiagnostic şi evaluare psihologică
  • Autocunoaştere şi dezvoltare personală
  • Noţiuni aprofundate de psihiatrie
  • Tehnici de intervenţie cognitiv-comportamentală
  • Practică
Semestrul III
  • Tehnici de luare a deciziilor şi rezolvare de probleme SAU Tehnici de negociere şi management al conflictului SAU Psihologie pozitivă (se alege minim un opţional)
  • Intervenţii cognitiv-comportamentale în domeniul muncii-organizaţional
  • Intervenţii cognitiv-comportamentale în domeniul apărării şi judiciar
  • Intervenţii cognitiv-comportamentale în domeniul educaţional
  • Practică
Semestrul IV
  • Consiliere genetică
  • Etică în psihologia aplicată
  • Programe de parenting SAU Retorică şi teoria argumentării SAU Consiliere pastorală (se alege minim un opţional)
  • Practică
  • Susţinerea lucrării de disertaţie