Programul de Neuroştiinţe Clinice la UBB

Programul de Neuroştiinţe Clinice la UBB

(Proiect)

 

I. Introducere:

Prin Hotărârea Consiliului de Administraţie din UBB Nr. 6952 din 4 mai 2009, Programul de „Neuroştiinţe Clinice” a devenit un program prioritar al UBB, coordonat de Prof. univ. dr. Daniel David, care va are timp de un an 3 posturi finanţate din resursele Rectoratului UBB.

Catedra de Psihologie Clinică şi Psihoterapie a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) este cea mai vizibilă unitate psihologică din România sub aspectul cercetării ştiinţifice şi aplicaţiilor inovative.

Tema de „Neuroştiinţe Clinice” este o temă emergentă la nivel internaţional, clasificată între primele ca importanţă şi impact în următorii ani de către „National Science Foundation”, SUA.

Programul de „Neurostiinţe Clinice” va fi organizat la UBB pe fundalul Programului de „Modele Biologice ale Psihopatologiei” din cadrul Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, focalizat fiind pe substratul neurobiologic al stărilor de boală şi sănătate psihică, cu implicaţii pentru psihopatologie şi consiliere/psihoterapie. Programul va include membri ai Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie dar şi specialişti remarcabili, care nu fac parte din Catedră, asigurându-se astfel o interdisciplinaritate complexă, care să permită abordarea unor probleme teoretice şi/sau practice majore şi relevante. Orice profesionist din UBB, cu anvergură internaţională în domeniu, poate deveni, la cerere, membru al Programului, în condiţiile în care temele lui de cercetare se integrează în demersului acestuia; şi alţi profesionişti din afara UBB-ului pot deveni membri ai Programului, la cerere sau prin invitaţie,  în condiţiile în care pot contribui la dezvoltarea acestuia.

 

II. Obiective:

Aşa cum am spus mai sus, tema de „Neuroştiinţe Clinice” este o temă emergentă la nivel internaţional, clasificată între primele ca importanţă şi impact în următorii ani de către „National Science Foundation”, SUA. Programul de „Neuroştiinţe Clinice” la UBB are ca obiective abordarea substratului biologic al stărilor de boală şi sănătate mintală, urmărind în final atât clarificarea unor mecanisme neurocerebrale cât şi elaborarea unor tehnologii neurocognitive pentru promovarea sănătăţii şi tratamentul tulburărilor psihice. Abordarea se face multinivelar: (1) Computaţional (paradigma ştiinţelor cognitive); (2) Algoritmic-reprezentaţional (paradigma ştiinţelor neurocognitive); (3) Neurobiologic (paradigma neuroştiinţelor clinice, de la nivel celular la nivel clinic).

 

III. Echipa:

Coordonator Program:

·        Prof. univ. dr. Daniel David, UBB/Mount Sinai School of Medicine, psiholog

       Membrii:

·        Prof. univ. dr. Octavian Popescu, UBB, biolog

·        Prof. univ. dr. Pop Aurel, UMF Cluj, medic genetician

·        Conf. univ. dr. Viorel Lupu, UMF Cluj, psihiatru

·        Conf. univ. dr. Alina Rusu, UBB, biolog şi psiholog

·        Lector univ. dr. Ovidiu Andronesi, UBB/Harvard University, medic şi fizician

·        Asist univ. drd. Ioana Cristea, UBB/University of Pisa, psiholog

·        Cercetător Oana Gaviţa, UBB, psiholog

 

Exemplificăm în continuare activitatea unuia dintre membrii grupului – Dr. Ovidiu Andronesi:

            Neuroimagistica este unul din domeniile de vârf care contribuie într-o proporţie considerabilă la avansul în neuroştiinţe. prin obţinerea neinvazivă de date care permit fundamentarea pe „baza mecanistică” a proceselor implicate în activitatea cerebrală. Aceasta este cu atât mai important în studiile cu componentă psihologică, unde este necesară obiectivarea răspunsului măsurat sau în cazurile clinice unde se impune abordarea medicini pe bază de dovezi/validate ştiinţific (evidence-based-medicine). În special tehnicile derivate din imagistica cu rezonanţă magnetică nucleară (RMN, sau MRI în literatura internaţionala) precum fMRI  (functional MRI), DTI (Diffusion tensor Imaging), MRSI (MR Spectroscopic Imaging) oferă informaţii extrem de detaliate şi dinamice despre activarea, conexiunea, şi respectiv, profilul metabolic (neurotransmiţătorii) a zonelor implicate în realizarea diferitelor funcţii cerebrale. Impactul în neuroştiinţe este uşor de sesizat prin numărul extrem de mare, în creştere exponenţială în ultimii ani, a articolelor publicate folosind aceste metode (18733 articole cu fMRI, 3158 articole cu MRSI, 1099 articole cu DTI). Dată fiind complexitatea sistemului studiat, se poate remarca şi tendinţa spre sinergie dintre tehnicile MRI şi tehnici complementare precum EEG/MEG, TMS, sau PET.

                Personal am fost şi sunt implicat în cercetarea din neuroştiinte de la nivelul molecular până la nivelul clinic. Astfel, în timpul doctoratului la Max Planck Institute for Biophyiscal Chemistry am avut ca teme de cercetare studiul prin spectroscopie RMN a structurii proteinelor şi filamentelor implicate în boli neurodegenerative precum boala Alzheimer şi Parkinson. Actualmente în cadrul postdoctoratului de neuroimagistică MRI pe care îl efectuez la Harvard Medical School (Massachusetts General Hospital) cercetarea mea este axată pe studiul imagistic al tratamentului de ultima generaţie în tumorile cerebrale, tratamentul anti-angiogenic, pentru înţelegerea mecanismelor implicate în tranziţia acestei terapii din faza de laborator în faza clinică. În toate proiectele efectuate o componentă importantă a fost dezvoltarea de metode noi care se regăsesc în articolele selectate.

 

IV. Infrastructura:

Unitatea de Cercetare Clinică:

  • BioPac complex, pentru măsurători psihofiziologice periferice
  • Biofeedback
  • fMRI 3 Tesla (proiect câştigat)
  • EEG avansat, compatibil fMRI (proiect câştigat)

 

V. Contribuţii ştiinţifice actuale (Selecţie):

Andronesi, O.C., von Bergen, M., Biernat, J., et al. (2008). Characterization of Alzheimer’s-like
paired helical filaments from the core domain of tau protein using solid-state NMR spectroscopy. Journal
of the American Chemical Society, 130(18):5922-5928.
Andronesi, O.C., Ratai, E.M., Jennings, D., Mountford, C., & Sorensen, A.G. (2009). Gradient
offset independent adiabatic pulses for high-field MR spectroscopy on clinical scanners, Proceedings of
17th ISMRM, Hawaii.
Andronesi, O.C., Mintzopoulos, D., Struppe, J., Black, P.M., Tzika, A.A. (2008). Solid-state
NMR adiabatic TOBSY sequences provide enhanced sensitivity for multidimensional high-resolution
magic angle-spinning H-1 MR spectroscopy. Journal of Magnetic Resonance, 193(2):251-258.
David, D., King, B., & Borchardt, J. (2001). Is cognitive inhibition correlated with
hypnotizability? International Journal of Clinical and Experimental Hypnosis, 49, 30-37.
David, D., & Brown, R. (2002). Suggestibility and negative priming: Two replications
studies. International Journal of Clinical and Experimental Hypnosis, 50, 215-280.
David, D., et al. (2004). The information-processing approach to the human mind: Basic and beyond. Journal of Clinical Psychology, 4, 353-369.
David, D., & Szentagotai, A. (2006). Cognition in cognitive-behavioral psychotherapies;toward an intergrative model. Clinical Psychology Review., 26, 284-298.
Heise, H., Hoyer, W., Becker, S., Andronesi, O.C., Riedel, D., & Baldus, M. (2005). Molecular-level secondary structure, polymorphism, and dynamics of full-length alpha-synuclein fibrils studied by solid-state NMR. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America, 102(44):15871-15876.
Rusu, A.S., & Krackow, S. (2005). Agonistic onset reflects dispersal propensity and
emotional changes in maturing male wild house mice (Mus domesticus). Journalof Comparative Psychology, 119, 58-66.
 

VI. Impact:

Impact actual:

  • Educaţional:
    • Program de Master în „Consiliere Genetică”, în colaborare cu UMF Cluj
  • Colaborări internaţionale:
    • Schimburi de studenţi la nivel doctoral
    • Consultanţă:
      • Harvard Medical School
      • Mount Sinai School of Medicine
      • Oxford University
      • University of Pisa

Impact scontat (2009-2011):

  • Publicaţii în reviste de referinţă în domeniu, în reviste cu factor de impact crescut
  • Aplicaţii pentru granturi naţionale şi internaţionale, în consorţii internaţionale
  • Servici inovative către comunitate şi alţi actori din cercetare-educaţie
  • Un centru de referinţă la nivel naţional şi unul marcant la nivel internaţional, integrat în reţelele internaţionale de prestigiu.

 

VII. Posturile Propuse spre Finanţare

Posturile propuse spre finanţare vor fi înainte într-o solicitare ulterioară, după completarea echipei cu alţi colegi interesaţi de Program.