Şcoala clujeană de psihologie clinică şi psihoterapie din UBB se implică în diseminarea cunoaşterii ştiinţifice pentru publicul larg

Şcoala clujeană de psihologie clinică şi psihoterapie din Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) – reprezentată de Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie şi de Institutul Internaţional de Studii Avansate de Psihoterapie şi Sănătate Mintală Aplicată – este orientată asupra cercetării avansate fundamentale, translaţionale, aplicative şi de tip dezvoltare-inovare în domeniu. Cunoştinţele dobândite sunt apoi diseminate în comunitatea ştiinţifică prin publicaţii, servicii şi produse inovative şi training-uri, Departamentul (http://www.clinicalpsychologoy.ro) şi Institutul (http://www.psychotherapy.ro) fiind unele dintre cele mai performante din domeniu la nivel naţional şi competitive internaţional.

Pentru diseminarea cunoaşterii psihologice la nivelul publicului larg am acceptat de-a lungul timpului – începând din 2004, odată cu formarea Institutului şi cu accent din 2007, odată cu fondarea Departamentului – să participăm la o serie de emisiuni de tipul „Educaţie pentru Ştiinţă”, prin care să educăm publicul în psihologia validată ştiinţific. Acest demers este absolut necesar acum când spaţiul public este răvăşit de prezentări ale pseudoştiinţei care ne amintesc de practici obscurantiste, care nu fac cinste unei civilizaţii umane avansate. Nu voi menţiona aici toate emisunile în care am participat în ultimii ani cu acest scop; ele pot fi găsite şi accesate pe internet/youtube. Doresc însă să semnalez două demersuri educaţionale recente, sistematice şi programatice, pe care vă îndemn – studenţi, profesionişti şi public larg – să le urmăriţi şi să le comentaţi.

Este datoria unei Şcoli universitare să nu lase spaţiul public la discreţia pseudoştiinţei, iar noi am hotărât să onorăm această datorie. Mulţumesc TVR Cluj pentru invitaţie şi pentru suportul adus diseminării în spaţiul public cunoştinţelor ştiinţifice de psihologie!

I. Emisiunea „Călătorii Interioare

  • Realizator/Producător: Mihaiela Ilea
  • Difuzare: TVR 3, sâmbăta de la ora 19.30 (reluare duminica pe TVR Cluj), cu începere din data de 6 aprilie 2013 (această serie are programate un număr de aproximativ 12 emisiuni, din care s-au realizat deja un număr de 8)
  • Daniel David şi Viorel Lupu – Hipnoză şi Hipnoterapie
    • Daniel David este prof. univ. dr., psiholog clinician şi psihoterapeut, directorul Institutului Internaţional de Studii Avansate de Psihoterapie şi Sănătate Mintală Aplicată
    • Viorel Lupu este conf. univ. dr., psihiatru şi psihoterapeut, Şeful Clinicii de Psihiatrie Pediatrică, Cluj-Napoca
  • Daniel David şi Ioana Cristea – Despre Emoţii Funcţionale şi Disfuncţionale
    • Ioana Cristea este lector univ. dr., psiholog clinician şi psihoterapeut, cercetător asociat şi Universităţii din Pisa
  • Daniel David şi Silviu Matu – Robotică şi Tehnologie în Psihoterapie
    • Silviu Matu este psiholog clinician şi psihoterapeut, doctorand în psihologie clinică şi psihoterapie
  • Daniel David şi Simona Ştefan: Psihoterapie prin Realitate Virtuală şi Online
    • Simona Ştefan este lector univ. dr., psiholog clincian şi psihoterapeut
  • Daniel David şi Anca Dobrean – Despre Inteligenţă I
    • Anca Dobrean este conf. univ. dr., psiholog clincian şi psihoterapeut, directorul Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie
  • Daniel David şi Bogdan Voinescu – Despre Tulburările de Somn şi Tratamentul Acestora
    • Bogdan Voinescu este lector univ. dr., psihiatru şi psihoterapeut
  • Daniel David şi Anca Dobrean – Despre Inteligenţă II
  • Daniel David şi Aurora Szentagotai – Psihologia Pozitivă sau Cum să Fim Fericiţi
    • Aurora Szentagotai este conf. univ. dr., psiholog clinician şi psihoterapeut, prodecanul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din UBB

II. Emisunea „Ştiinţă şi Cunoaştere

  • Realizator/Producător: Cristian Mureşanu
  • Difuzare: TVR Cluj, duminica de la ora 18 (reluare lunea de la ora 11 şi sâmbata de la ora 18), cu începere din data 17 martie 2013.
  • Prof. univ. dr. Daniel David şi Acad. Prof. univ. dr. Octavian Popescu

Profesorul Daniel David a devenit co-editor al prestigioasei reviste Journal of Rational- Emotive and Cognitive-Behavior Therapy publicată de Editura Springer din SUA

Profesorul Daniel David a devenit co-editor al prestigioasei reviste Journal of Rational- Emotive and Cognitive-Behavior Therapy, publicată de editura Springer, SUA (http://www.springer.com/psychology/journal/10942). Ceilalţi doi colegi co-editori sunt profesorul Raymond DiGiuseppe, St John’s University, SUA, preşedintele Diviziei de Psihoterapie din American Psychological Association şi Dr. Kristine Doyle, Directorul executiv al Albert Ellis Institute.

Journal of Rational-Emotive and Cognitive-Behavior Therapy  este publicaţia oficială a Albert Ellis Institute, New York, SUA, cu o vechime de aproximativ 50 de ani, fiind printre primele reviste ştiinţifice apărute în domeniul psihoterapiilor cognitiv-comportamentale, susţinând astfel “revoluţia cognitivă” din psihologie, în general, şi din psihologia clinică/psihoterapie, în particular. De la înfiinţare, revista a fost gândită şi focalizată mai ales pe componenta de cercetare aplicativă şi de cercetare-dezvoltare pentru servicii clinice innovative (paradigma “scientist-practitioner”). Revista este indexată în principalele baze de date internaţionale din domeniu (+15), diseminând astfel eficient informaţia la nivelul comunităţii ştiinţifice.

La începutul anului 2013, Journal of Rational-Emotive and Cognitive-Behavior Therapy a fuzionat cu Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies (Editor fondator: Prof. univ. dr. Daniel David; Editor executiv: Conf. univ. dr. Aurora Szentagotai) (http://jcbp.psychotherapy.ro), publicaţia oficială a International Institute for the Advanced Study of Psycotherapy and Applied Mental Health (http://www.psychotherapy.ro) şi singura revistă central şi est-europeană de profil indexată Web of Science. Această fuziune a deschis noi oportunităţi, într-o nouă formulă editorială (ex. cu un board editorial format din personalităţi internaţionale ale psihologiei clinice şi psihoterapiei) deşi, ca orice fuziune, a dus temporar şi la pierderea indexării în unele baze de date internaţionale (ex. Web of Science).

Provocarea majoră imediată a noii echipe editoriale este de a păstra şi promova caracterul “scientist-practitioner”, în paralel cu imprimarea unui profil de cercetare fundamentală şi translaţională în paradigma “clinical psychological sciences”, şi includerea astfel a revistei în noi circuite ştiinţifice de profil. Un scop major, pe termen mediu, este obţinerea unui factor de impact cât mai ridicat în sistemul Web of Science şi SCOPUS. Pe termen lung, scopul echipei editoriale este ca această revistă să devină o revista de referinţă în domeniul clinic, nu doar pentru psihoterapiile cognitive şi comportamentale – care reprezintă astăzi vârful de lance al practicii clinice validate ştiinţific – ci, în general, pentru practica clinică validată ştiinţific.

  • Daniel David este de asemenea membru in board-ul editorial al unor reviste naţionale (indexate BDI), iar la nivel internaţional în două noi reviste publicate de American Psychological Association: (1) Personality Disorders: Research, Theory, and Treatment (http://www.apa.org/pubs/journals/per/index.aspx); (2) Psychology of Consciousness:  Theory, Research, and Practice şi în Journal of Articles in Support of Null Hypothesis (http://www.jasnh.com/m2.htm).

Premiul „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române pentru profesorul Daniel David

Profesorul Daniel David a primit la sfârşitul anului 2012 Premiul „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române, pentru lucrarea “Rational and irrational beliefs: Research, theory, and practice”, publicată la Oxford University Press în anul 2010. Aşa cum este menţionat pe Blogul profesorului David, lucrarea a fost editată împreună cu profesorul Steven Lynn (unul dintre cei mai activi/productivi autori în domeniul psihologiei clinice la nivel internaţional) şi cu Albert Ellis (bunicul/”grandfather” psihoterapiei cognitiv-comportamentale şi unul dintre cei mai influenţi psihologi ai secolului XX la nivel internaţional) şi a primit recenzii favorabile şi la nivel internaţional:

  • “…In the end, Rational and Irrational Beliefs is an excellent book that is definitely worth reading…the editors should be applauded for bringing timely topics such as pain tolerance, judgment and decision making, and mindfulness into the discussion. Ultimately, this book offers important insights to clinicians, students, researchers, and anyone interested in beliefs…” – PsycCRITIQUES

Profesorul Daniel David din Universitatea Babeş-Bolyai – noul director pentru cercetare al prestigiosului institut american “Albert Ellis Institute”

Profesorul Daniel David din cadrul Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie al Universităţii Babeş-Bolyai a devenit directorul pentru cercetare al prestigiosului institut american “Albert Ellis Institute” din New York (vezi: http://albertellis.org/daniel-david-phd/). “Albert Ellis Institute” este un centru de referinţă la nivel internaţional, fiind locul de origine pentru una din cele mai practicate forme de psihoterapie în prezent, şi anume psihoterapia raţional-emotivă şi cognitiv-comportamentală. Practic, psihoterapia cognitiv-comportamentală este astăzi adesea prima linie de tratament psihologic pentru majoritatea tulburărilor psihice, emoţionale şi de comportament, de aceasta beneficiind milioane de oameni în întreaga lume. Albert Ellis a fost fondatorul acestei forme de psihoterapie, unul dintre cei mai importanţi psihologi în istoria domeniului (ex. a fost considerat în 2007 de revista ”Psychology Today” ca „cel mai important psiholog în viaţă”, devansându-l ca influenţă, în anumite anchete profesionale, pe de asemenea cunoscutul Sigmund Freud). Din această poziţie, profesorul Daniel David va propune şi coordona strategia de cercetare a institutului, va superviza cercetarea derulată în cadrul acestuia şi va colabora cu cele peste 20 de centre/institute internaţionale de formare afiliate institutului american (din America de Sud, Asia, Australia, Europa şi SUA), pentru implementarea unor proiecte majore de cercetare programatică în domeniu. Nu în ultimul rând, această poziţie va stimula vizibilitatea şi impactul Şcolii clujene de psihologie clinică şi psihoterapie din Universitatea Babeş-Bolyai, o şcoală de referinţă în domeniu la nivel naţional, prin implicarea membrilor acesteia în proiecte internaţionale majore de cercetare.

Raport de activitate privind utilizarea realitatii virtuale in psihoterapie si prezentarea proiectului RO-MARS

International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health (Institutul Internaţional de Studii Avansate de Psihoterapie şi Sănătate Mintală Aplicată) şi Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) vă invită să participați la o prezentare a rezultatelor și a proiectelor derulate în domeniul utilizării Realității Virtuale în psihoterapie. Va fi de asemenea prezentat proiectul RO-MARS, o continuare şi dezvoltare a proiectului EARTH-Well-Being din cadrul programului MARS 500, programul fiind un experiment de izolare psihosocială (derulat între 2007 și 2011 de Rusia, Uniunea Europeană și China), al cărui scop a fost pregătirea psihologică a astronauților pentru zborul spre Marte.

Prezentarea va avea loc în Complexul Avalon al Institutului, de pe strada Republicii, nr. 37, miercuri, 28 noiembrie 2012, de la ora 12.00.

Raport de activitate privind utilizarea realitatii virtuale in psihoterapie

Workshop exploratoriu: New advances in Robot Assisted Therapy: a multidisciplinary approach, 8-9 Noiembrie 2012

Robotica este un domeniu interdisciplinar, vizând înţelegerea principiilor generale de funcţionare ale corpului, ale creierului şi ale minţii fiinţelor vii, şi apoi transpunerea loc în produse tehnologice. Aducând laolaltă expertiza din ştiinţele exacte, ale vieţii, inginerie şi ştiinţele umaniste, se speră ca roboţii viitorului să ofere soluţii pentru provocările societăţii. De exemplu, în această direcţie, psihologia a adus informaţii importante legate de modul în care ar putea fi îmbunătăţită construirea roboţilor sociali, pentru a facilita creşterea calităţii vieţii oamenilor.

O dată cu dezvoltările recente în domeniul roboţilor personali, tehnologia existentă permite deja utilizarea lor în Terapia Asistată de Roboţi (Robot Assisted Therapy – RAT). Intervenţiile terapeutice pentru condiţiile fizice şi mentale implică resurse mari de timp, financiare şi umane, şi interferează cu alte activităţi, cum ar fi şcoala, munca şi viaţa de familie a persoanelor afectate şi a celor care îi îngrijesc. De aceea există o nevoie critică de a realiza noi instrumente care să reducă costurile şi să îmbunătăţească eficienţa tratamentelor standard sau să permită realizarea intervenţiei în mediul de acasă al celor afectaţi. În acest context, RAT s-a dezvoltat rapid, existând astăzi roboţi utilizaţi pentru recuperarea motorie după infarct sau leziuni ale coloanei cerebrale sau în recuperarea persoanelor care suferă de tulburări mentale, cum ar fi, de exemplu, Tulburările din Spectrul Autist (Autism Spectrum Disorder – ASD).

Pornind de la aceste aspecte şi pe baza proiectelor de cercetare în desfăşurare (vezi de ex. www.robotherapy.ro) am decis, în cadrul Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie (www.clinicalpsychology.ro) şi al International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health (www.psychotherapy.ro), organizarea unui workshop interdisciplinar pe această tematică, la care vor participa cercetători internaţionali de renume având expertiză în diferite domenii (psihologie, informatică, neuroştiinţe, inginerie şi filosofie). Workshop-ul se va desfăşura în datele de 8-9 noiembrie 2012 cu sprijinul financiar al Unităţii Executive pentru Finanțarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (www.uefiscdi.ro).

Organizatorii workshop-ului sunt conf. univ. dr. Alina Rusu, (Universitatea Babeş-Bolyai) şi prof. ing. dr. Bram Vanderborght (Vrije Universiteit, Bruxel / Universitatea Babeş-Bolyai). Workshop-ul se va desfăşura pe Platforma PSYTECH-MATRIX în Ştiinţe Cognitive Clinice, Clădirea AVALON, str. Republicii, nr. 37, Cluj-Napoca.

Programul evenimentului poate fi descărcat aici.

Deschiderea anului universitar la masterate

Deschiderea anului universitar la Masteratele „Psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie”, „Tehnici psihologice de control al comportamentului şi dezvoltarea potenţialului uman”, şi „Consiliere genetică” va avea loc vineri, 5.10.2012, ora 14, în amfiteatrul Mărgineanu, de pe str. Sindicatelor 7.

Roboţeii Probo şi Robonova – prietenii copiilor cu autism

Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în colaborare cu Departamentele de Psihologie Clinică şi cel de Robotică al Vrije Univesiteit Brussel din Belgia,  organizează  o serie de studii stiintifice cu roboţeii Probo şi Robonova, în perioada 11-25 iulie, la  Bucureşti.

Prin acest proiect, ne propunem să investigăm rolul roboţilor sociali pentru copiii cu autism, în vederea îmbunătăţirii efectelor programelor de terapie in care se afla aceştia. Roboţii vor fi implicaţi în jocuri atractive, adaptate pentru nivelul şi specificul de dezvoltare al copiilor, astfel încât învăţarea să se producă într-un mod natural şi plăcut.

Pentru detalii privind participarea la proiect descărcaţi broşura.