Aaron T. Beck – Doctor Honoris Causa la UBB

 PROFESORUL AARON T. BECK

DOCTOR HONORIS CAUSA LA

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI

  • LAUDATIO: Prof. univ. dr. Daniel David
    • Notă: Ceremonia de decernare a titlului va avea loc în luna iulie 2012 la Pennsylvania University, SUA, deplasarea profesorului Aaron T. Beck la UBB fiind mai dificilă.

Profesorul Aaron T. Beck (n. la 18 iulie 1921) este psihiatru şi psihoterapeut, profesor universitar emerit la Pennsylvania University, SUA, director al Beck Institute for Cognitive Therapy and Research şi preşedinte de onoare al Academy of Cognitive Therapy, SUA.

A obţinut licenţa (“undergraduate studies”) la Brown University, SUA (Magna Cum Laude, în 1942)  şi a absolvit medicina la Yale University, SUA (1946). Ulterior a fost (şi încă este) profesor la Pennsylvania University, SUA, unde şi-a desfăşurat (şi încă îşi desfăşoară) întreaga carieră academică.

Profesorul Aaron T. Beck a avut (şi încă are) o carieră academică de excepţie în domeniul sănătăţii mintale, fiind un produs academic al prestigiosului sistem “Ivy League” (ex. Brown-Yale-Pennsylvania).

Până în prezent a publicat peste 540 de articole ştiinţifice (în reviste de top din domeniu) şi este autorul (sau coautorul) a peste 22 de cărţi de specialitate. Cele mai multe din cercetările sale au fost susţinute din fondurile federale americane prin National Institute of Mental Health.

Este autorul faimoaselor teste psihologie pentru evaluarea anxietăţii şi depresiei („Scalele clinice Beck”), unele din cele mai utilizate teste psihologice la nivel internaţional.

A creat „Psihoterapia cognitivă” (cognitiv-comportamentală) în anii ’60, care este astăzi cea mai practicată formă de psihoterapie din lume, ajutând practic milioane de oameni aflaţi în suferinţă pe tot cuprinsul planetei. Într-adevăr, „Psihoterapia cognitivă” este considerată cea mai importantă dezvoltare din ultimii 50 de ani din domeniul sănătăţii mintale:

“…Cognitive therapy “is one of the most important advances — if not the most important advance — in the treatment of mental diseases in the last 50 years,” said Dr. Joseph L. Goldstein, the chairman of the Lasker jury…”

În acest context, cu rol anecdotic, dar şi istoric, merită amintit că înainte de a inventa „Psihoterapia cognitivă”, Aaron T. Beck era un psihanalist convins şi practicant, căruia însă i s-a refuzat calitatea de membru în American Psychoanalitical Institute pe motivul că interesul său în cercetare şi faptul că pune sub semnul întrebării unele dogme psihanalitice ar arăta că nu este suficient de bine analizat (sic!):

„…on the grounds that his mere desire to conduct scientific studies signaled that he’d been improperly analyzed…” (vezi “The American Scholar” la http://theamericanscholar.org/the-doctor-is-in/)

Astăzi, ca urmare a activităţii sale ştiinţifice extraordinare, profesorul Aaron T. Beck este inclus în ”Highly Cited Researchers” (Web of Science), ceea ce arată că se află în primii 0.5% de cercetători performanţi din lume în domeniul sănătăţii mintale. A primit numeroase distincţii universitare onorifice (ex. de la Yale University) şi academice (ex. membru în American Academy of Arts and Sciences). Analizele de specialitate efectuate de American Psychological Association (după anul 2000) îl consideră cel mai influent psihoterapeut în viaţă şi unul din primii 5 ca influenţă din istoria psihoterapiei. Pentru toată contribuţia academică a primit în 2006 faimosul premiu ”Lasker Clinical Medical Research Award” (informal, considerat de cei din acest domeniu ca ”the american Nobel for Clinical Medicine”) şi a fost numit între cei 10 profesionişti care au format psihiatria americană modernă (”…10 individuals who shaped the face of American Psychiatry…”).

Profesorul Aaron T. Beck a susţinut mereu Şcoala de ştiinţe cognitive clinice (psihologie clinică şi psihoterapie) de la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB):

  • A acceptat instituirea unei profesuri internaţionale (în 2007) care îi poartă numele; în prezent profesura ”Aaron T. Beck” este ocupată de subsemnatul;
  • Este implicat activ (din 2004) în comitetul editorial al revistei internaţionale ISI/Web of Science – Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies;
  • Este membru fondator şi activ (din 2004) al institutului de cercetare – International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapies and Applied Mental Health – din cadrul UBB, institut care este implicat şi în formarea naţională în psihoterapii cognitive şi comportamentale;
  • Nu în ultimul rând, a fost, alături de celălalt fondator (”grandfather”) al psihoterapiilor cognitive şi comportamentale, profesorul Albert Ellis, mentorul şi modelul meu în ştiinţă în general şi în psihoterapie în particular, omul care m-a inspirat atât profesional cât şi ca stil de viaţă şi de comportament.

Luând în calcul toate aceste contribuţii excepţionale în domeniul sănătăţii mintale (psihoterapiei/psihopatologiei/psihiatriei/psihologiei clinice) la nivel internaţional şi contribuţia specifică în dezvoltarea acestui domeniu la nivelul UBB, Senatul UBB a hotărât în luna octombrie 2011, la propunerea Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, conferirea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai profesorului Aaron T. Beck. Titlul de Doctor Honoris Causa este cea mai înaltă distincţie academică a UBB.

Mă simt onorat că personalitatea de geniu şi omul special, profesorul Aaron T. Beck, căruia atât eu cât şi Şcoala clujeană de psihologie clinică şi psihoterapie îi datorăm atât de mult, a acceptat această distincţie.

Profesorul Aaron T. Beck întregeşte astfel cu onoare galeria doctorilor Honoris Causa din domeniul psihologie la UBB:

  • Profesorul Ulrich Neisser (unul dintre fondatorii psihologiei cognitive);
  • Profesorul Reuven Feurstein (fost student al lui Jean Piaget, fondatorul evaluării psihologice formative şi dinamice).

El se înscrie perfect în galeria marilor personalităţi care au primit de-a lungul timpului acest titlu la UBB:

  • oameni de ştiinţă de top, unii premianţi Nobel (ca profesorul Jean Marie Lehn etc.);
  • oameni de cultură cu vocaţie universală (ca profesorul Umberto Eco etc.);
  • lideri religioşi cu realizări culturale excepţionale (ca Papa Benedict al XVI etc.);
  • lideri politici cu realizări remarcabile în societate (precum Cancelarul Germaniei Angela Merkel etc.).

Începând cu luna octombrie 2011 profesorul Aaron T. Beck face parte din comunitatea UBB, iar noi suntem onoraţi de acest lucru!