“Meeting of the Minds” Conference Series
Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie este integrată în reţele profesionale de prestigiu la nivel internaţional (“world-class scientific networks“), prin programe de cercetare (consorţii), “knowledge-exchange programs”, “memberships” etc. În consecinţă, periodic, în cadrul “Meeting of the Minds Conference Series“, Departamentul are ca invitaţi specialişti de top din domenii cheie, de interes pentru Departament; invitaţii fac parte din aceeaşi reţea de prestigiu la nivel internaţional şi sunt selectaţi astfel încât la nivel mondial să fie în top 10 (prin publicaţii ISI, brevete, produse/servicii inovative) în domeniul şi/sau specializarea (interesul principal/specialitatea) pe care îl/o reprezintă.
“Meeting of the Minds Conference Series“ este organizată nivelar, pentru a beneficia maximal de acest eveniment întreaga comunitate a Departamentului (profesori, cercetători, psihologi, studenţi, colaboratori). Astfel: (1) iniţial are loc o prezentare ştiinţifică în Departament, la care se participă pe bază de invitaţie, privind teme de frontieră a cunoaşterii în domeniul pe care îl reprezintă invitatul; (2) apoi au loc analize critice şi dezbateri pe teme de frontieră în specializarea invitatului, de interes pentru Departament, pentru a se planifica noi cercetări în domeniu, la care participă doar membrii şi colaboratorii Departamentului; unele dezbateri sunt accesibile în mod public, direct – online/videoconferinţă – sau ulterior (prin înregistrări), pentru cei interesaţi, cu focalizare pe studenţii proprii; (3) invitaţii oferă şi un Workshop/Prezentare publică, deschisă studenţilor şi altor persoane interesate.
Prin acest mecanism instituţional de asigurare a calităţii, Departamentul rămâne inserat în temele majore de cercetare/profesionale la nivel internaţional, la un grad ridicat de performanţă, membrii Departamentului participând la rândul lor la astfel de prezentări în alte ţări din reţea (vezi CV-ul membrilor Departamentului pentru astfel de prezentări).Nu orice activitate ştiinţifică şi/sau profesională, naţională sau internaţională, a Departamentului face parte din “Meeting of the Minds Conference Series“.
Participanţi – 2007
Invitaţii, în ordinea vizitei:
(1) Dr. Frank Dattilio, Harvard Medical School, SUA; domeniul psihoterapie; specializare-terapia cognitiv-comportamentală a cuplului şi familiei
(2) Dr. Thomas Dowd, Kent State University, SUA; domeniu-psihoterapie; specializare-hipnoză şi hipnoterapie cognitiv-comportamentală
(3) Dr. Manfred Doepfner, University of Cologne, Germania; domeniul-psihoterapie şi psihologie clinică; specializarea-psihoterapie la copii şi adolescenţi (ADHD)
(4) Dr. Steve Lynn, SUNY at Binghamton, SUA; domeniu-psihoterapie/ştiinţe socio-cognitive; specializare-hipnoză clinică cognitiv-comportamentală
(5) Dr. Albert Rizzo şi colab., Institute of Creative Technology, SUA; domeniu-diagnostic şi terapii validate ştiinţific/ştiinţe cognitive; specializare-tehnologii de diagnostic şi psihoterapie prin realitate virtuală
(6) Prezentarile de tip “Key-note” din cadrul Conferinţei Internaţionale – “Latini Dies – CBT“. Site-ul Conferintei este la adresa: (Link), iar comunicatul de presă la adresa:(Link)
Participanţi – 2008
Simpozionul – “New Frontiers în Clinical Psychology and Psychotherapy“
Invitaţii, în ordine alfabetică:
(1) Dr. Jacques Barber, University of Pennsylvania, SUA; domeniul-psihoterapie; specializare-terapii dinamic-psihanalitice, mecanismele schimbării în psihoterapie
(2) Dr. Domenico Coviello, University Hospital of Milan, Italia; EuroGenTest; domeniul-medicină; specializare-genetică clinică
(3) Dr. Raymond DiGiuseppe, Albert Ellis Institute, SUA, past-president of the Association for Behavioral and Cognitive Therapies; domeniul psihoterapie; specializare-terapie raţional-emotivă şi cognitiv-comportamentală
(4) Dr. Arthur Freeman, Academy of Cognitive Therapy, SUA, past-president of the Association for Behavioral and Cognitive Therapies; domeniul-psihoterapie; specializare-terapie cognitive
(5) Dr. Douglas Mennin, Yale Universty, SUA; domeniul-psihoterapie/psihologie clinică; specializare-ştiinţe cognitive clinice/reglare emoţională/anxietate
(6) Dr. Alexandru Popescu, Oxford University, UK; domeniul-psihiatrie; specializare-autism-abordare fenomenologică
(7) Dr. Bernhard Strauss, Universitätsklinikum Jena,
Germania, past-president of the Society for Psychotherapy Research; domeniu-psihoterapie; specializare-mecanismele schimbării în psihoterapie
(8) Dr. Simon Wallace, Oxford University, UK; domeniul-psihologie clinică; specializare-autism şi tehnologii virtuale
(9) Dr. Kelly Wilson, SUA, past-president of the Association for Contextul Behavioral Science; domeniul-psihoterapie; specializare-terapie prin acceptare şi angajament (ACT; fondator ACT, alături de Steven Hayes)
Simpozionul – “Diaspora în Cercetarea Ştiinţifică Românească“, cu Workshop-ul “Ştiinţe Cognitive Clinice” (susţinut financiar de Ministerul Educaţiei şi Cercetării – ANCS), prezentările de tip “key-note”. Pentru detalii vezi link
Participanţi – 2009
Invitaţii, în ordinea vizitei:
(1) Dr. Giorgio Bonmassar, Harvard Medical School, SUA; domeniul-neuroştiinţe clinice; specializare-tehnologii de imagistică cerebrală
(2) Dr. Michael First, Columbia University, SUA; domeniul-psihopatologie; specializare-evaluarea nosologică în psihopatologie (DSM-V)
(3) Dr. Pietro Pietrini şi colab., Pisa University, Italia; domeniul-neuroştiinţe clinice; specializarea-neuroştiinţe cognitive clinice şi genetică clinică
(4) Dr. Michael Bernard, Albert Ellis Institute, SUA; domeniul-psihoterapie; specializarea-psihoterapie la copii şi adolescenţi; promovarea sănătăţii
(5) Dr. Nadine Gaab, Harvard University, SUA; domeniul-neuroştiinţe clinice; specializarea-neuroştiinţe cognitive clinice la copii şi adolescent
(6) Dr. Carl Lejuez, Maryland University, SUA; domeniul-psihoterapie/ştiinţe cognitive; specializarea-terapii comportamentale şi autoreglare emoţională
(7) Simpozionul Internţaional – “Diagnostic Assessment and Interventions in Autism and Comorbid Disorders” (13-14 Noiembrie 2009, Cluj-Napoca); coordonator/director: Dr. Daniel David (Universitatea Babeş-Bolyai, România) în consultanţă cu Dr. Anthony Bailey (Oxford University, UK) şi Dr. Simon Wallace (Autism Speaks, SUA/UK); detalii şi înscrieri la http://www.autisminfo.ro
Participanţi – 2010
Invitaţii, în ordinea vizitei:
(1) Dr. Julie Schnur, Mount Sinai School of Medicine, SUA; domeniul-psihologie clinică; specializarea-psiho-oncologie/CBT/REBT/Hipnoză
(2) Dr. Jeffrey Young,Columbia University, SUA; domeniul-psihologie clinică/psihoterapie; specializarea-psihoterapie cogniiv-comportamentală (psihoterapia focalizată pe schemă)
(3) Dr. Shinji Naruo, Environmental Law and Policy Institute, Japan; domeniul-bussiness; specializarea-coaching/self-management
(4) Dr. Thomas Dowd, Kent State University, SUA; domeniu-psihoterapie; specializare-hipnoză şi hipnoterapie cognitiv-comportamentală
Participanţi – 2011
Invitaţii, în ordinea vizitei:
(1) Dr. Bram Vanderborght şi Dr. Jelle Saldien, Vrije University, Belgia; domeniul-inginerie/inteligenţă artificială; specializare-robotică socială
(2) Dr. Richard McNally, Harvard University, SUA; domeniul-psihologie clinică; specializarea-ştiinţe cognive clinice (traumă/stres post-traumatic)
(3) Dr. Ernst Koster, Ghent University, Belgia: domain – ştiinţe cognitive clinice; specializare – modificarea bias-urilor cognitive
(4) Dr. Rudi De Raedt, Ghent University, Belgia: domain – ştiinţe cognitive clinice; specializare – modificarea bias-urilor cognitive
(5) Dr. Nazanin Derakhshan, Birkbeck, University of London, Anglia: domain – ştiinţe cognitive clinice; specializare – modificarea bias-urilor cognitive
(6) Dr. Stephanos Vassilopoulos, University of Patras, Grecia: domeniu – ştiinţe cognitive clinice; specializare – modificarea bias-urilor cognitive
(7) Dr. Pietro Pietrini, University of Pisa, Italia: domeniu – neuroştiinţe; specializare – neuroştiinţe cognitive clinice
(8) Dr. Silvia Pellegrini, Universitatea of Pisa, Italia: domeniu – neuroştiinţe; specializare – neuroştiinţe cognitive clinice
(9) Dr. Claudio Gentili, University of Pisa, Italia: domeniu – neuroştiinţe; specializare – neuroştiinţe cognitive clinice
(10) Dr. Manuel Schabus, University of Salzburg, Austria: domeniu – neuroştiinţe; specializare – tulburări de somn
(11) Dr. Irene Guerrini, South London and Maudsley NHS Foundation Trust: domeniu – genetică; specializare – genetica tulburărilor mentale
(12) Dr. Thomas Dowd, Kent State University, SUA; domeniu-psihoterapie; specializare-hipnoză şi hipnoterapie cognitiv-comportamentală
Participanţi – 2012
Invitaţi în ordinea vizitei:
(1) Dr. Serge Thill, University of Skövde, Sweden: domeniu – inginerie/inteligenţă artificială; specializare – roboţi sociali
(2) Dr. Tom Ziemke, University of Skövde, Sweden: domeniu – inginerie/inteligenţă artificială; specializare – roboţi sociali
(3) Dr. Tony Belpaeme, Plymouth University, Marea Britanie: domeniu – inginerie/inteligenţă artificială; specializare – roboţi sociali
(4) Dr. Honghai Liu, University of Portsmouth, Marea Britanie: domeniu – inginerie/inteligenţă artificială; specializare – roboţi sociali
(5) Dr. Mark Coeckelbergh, University Twente, Netherlands: domeniu – ethics; specializare – etică şi tehnologie
(6) Dr. Bram Vanderborght, Vrije Universiteit Brussel: domeniu – inginerie/inteligenţă artificială; specializare – roboţi sociali
(7) Dr. Thomas Dowd, Kent State University, SUA; domeniu-psihoterapie; specializare-hipnoză şi hipnoterapie cognitiv-comportamentală
Participanţi – 2013
(1) Dr. Michael Cavanagh, University of Sydney, Australia: domeniu – psihologie clinică; specializare – coaching cognitiv-comportamental
(2) Dr. Thomas Dowd, Kent State University, SUA; domeniu-psihoterapie; specializare-hipnoză şi hipnoterapie cognitiv-comportamentală
Participanţi – 2014
Invitaţi în ordinea vizitei:
(1) Dr. Thomas Dowd, Kent State University, SUA; domeniu-psihoterapie; specializare-hipnoză şi hipnoterapie cognitiv-comportamentală
(2) Dr. Pim Cuijpers, Vrije Universiteit Amsterdam, Olanda: domeniu – psihologie clinică; specializare – terapie cognitiv-comportamentală, psihoterapie livrată cu ajutorul internetului
(3) Dr. John Raven, Edinburgh, Scotland: domeniu – psihologie cognitivă; specializare – evaluarea şi măsurarea abilităţilor cognitive
(4) Dr. Ann Vernon, Albert Ellis Institute, New York, U.S.A.: domeniu – psihologie clinică; specializare – educaţie raţional emotivă
Participanţi – 2015
Invitaţi în ordinea vizitei:
(1) Dr. Claudio Gentili, University of Pisa, Italia: domeniu – neuroştiinţe; specializare – neuroştiinţe cognitive clinice
Participanţi – 2016
Invitaţi în ordinea vizitei:
(1) Dr. Claudio Gentili, University of Padova, Italia: domeniu – neuroştiinţe; specializare – neuroştiinţe cognitive clinice
(2) Dr. Ann Vernon, Albert Ellis Institute, New York, U.S.A.: domeniu – psihologie clinică; specializare – educaţie raţional emotivă
Participanţi – 2017
Invitaţi în ordinea vizitei:
(1) Dr. Claudio Gentili, University of Padova, Italia: domeniu – neuroştiinţe; specializare – neuroştiinţe cognitive clinice
Ca parte al celui de al 9-lea Congres al International Association of Cognitive Psychotherapy, au fost invitați:
(2) Dr. Gerhard Andersson, Linköping University and Karolinska Institute, Suedia
(3) Dr. Judith Beck, Beck Institute for Cognitive Behavior Therapy and University of Pennsylvania, S.U.A.
(4) Dr. David M. Clark, University of Oxford, Marea Britanie
(5) Dr. Pim Cuijpers, VU University Amsterdam, Olanda
(6) Dr. Raymond DiGiuseppe, Albert Ellis Institute and St. John’s University, S.U.A.
(7) Dr. Daniel Freeman, University of Oxford, Marea Britanie
(8) Dr. Martin Hautzinger, Tübingen University, Germania
(9) Dr. Steven Hayes, University of Nevada, S.U.A.
(10) Dr. Stefan Hofmann, Boston University, S.U.A.
(11) Dr. Steven Hollon, Vanderbilt University, S.U.A.
(12) Dr. Robert Leahy, The American Institute for Cognitive Therapy, S.U.A.
(13) Dr. Lata McGinn, Yeshiva University, S.U.A.
(14) Dr. John Riskind, George Mason University, S.U.A.
(15) Dr. Philip Spinhoven, Leiden University, Olanda
(16) Dr. Mehmet Sungur, Marmara University, Turcia
(17) Dr. Ed. Watkins, University of Exeter, Marea Britanie
Participanţi – 2018
Invitaţi în ordinea vizitei:
(1) Dr. Alexandru Popescu, Balliol College, University of Oxford, Marea Britanie, conferință interdisciplinară: “Faith and Mental Health” – vezi link şi video
(2) Dr. David Foreman, Institute of Psychiatry, Maudsley Hospital, Londra, Marea Britanie: “Psychiatry in the Service of the Family”