Un studiu clinic controlat demarat la Mount Sinai School of Medicine (MSSM), în 2006, de către profesorul american Guy Montgomery (şi echipa dânsului de la MSSM), a investigat efectul psihoterapiei raţional-emotive şi comportamentale (REBT) asupra efectelor secundare principale asociate radioterapiei [ex. oboseală (fatigue)], în cazul pacientelor cu cancer la sân. REBT a avut funcţia de a modifica cogniţiile iraţionale care amplificau efectele psihosomatice negative secundare radioterapiei. Hipnoza psihologică (HP) a fost de asemenea inclusă în pachetul multimodal de REBT, având rolul de a restructura cognitiv expectanţele negative ale pacientelor faţă de efectele secundare radioterapiei. Din partea echipei Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) – Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie – au fost implicaţi în cercetare subsemnatul (prof. univ. dr. Daniel David, adjunct professor şi la MSSM) şi lector univ. dr. Mădălina Sucală (fost postdoctorand la MSSM). Proiectul (PI: Dr. Montgomery) a fost susţinut financiar de următoarele instituţii americane: National Cancer Institute şi American Cancer Society.

Rezultatele studiului clinic controlat, arătând efectul pozitiv al REBT/HP, au fost recent acceptate spre publicare în Journal of Clinical Oncology, o revista de top în ştiinţă, cu un factor de impact foarte ridicat (FI=18.34!), urmând să fie publicate în curând:

  • Montgomery , G.H., David, D., Kangas, M., Green, S., Sucala, M., Bovbjerg, D.H., Hallquist, M.N., & Schnur, J.B. (in press). A Randomized Clinical Trial of a Cognitive-Behavioral Therapy plus Hypnosis Intervention to Control Fatigue in Breast Cancer Radiotherapy Patients. Journal of Clinical Oncology.

Confom criteriilor utilizate în diverse ranking-uri universitare, de obicei, ca punctaj, primul autor primeşte o valoare X ponderata cu 100%, al doilea cu 50%, al treilea cu 25%, iar ceilalti co-autori fiecare cu câte 10%. Aşadar, UBB este destul de bine reprezentată în scorul scientometric al acestei contribuţii internaţionale importante a grupului de cercetare de la MSSM. Alte studii vor fi publicate în continuare, pe baza datelor culese în acest proiect de cercetare.