Profesorul Pim Cuijpers, Ph.D., Directorul Departamentului de Psihologie Clinică la Vrije Universiteit Amsterdam, Olanda, unul dintre cei mai renumiţi şi citaţi cercetători din domeniul psihologiei la ora actuală, este primul invitat de anul acesta în cadrul seriei de conferinţe “Meeting of the Minds”. Acesta va susţine două prezentări, în data de 17 septembrie, după cum urmează:
- 10.00-11.00: „Internet-based treatment of common mental disorders: Are computers successful psychotherapists?” (prezentare pentru membrii Institutului, ai Departamentului şi invitaţi);
- 17.00-18.00: „Four decades of research on psychotherapy for adult depression; what have we learned?” (prezentare pentru Şcoala Doctorală „Psihodiagnostic şi Intervenţii Psihologice Validate Ştiinţific” şi invitaţi).
Locaţia pentru ambele prezentări este Platforma MATRIX, clădirea AVALON, de pe str. Republicii, nr. 37.
În cadrul aceleiaşi serii de evenimente “Meeting of the Minds”, în lunile octombrie şi noiembrie, vor fi invitaţi J. Raven, Ph.D., co-autor al faimosului test de inteligenţă cu acelaşi nume, şi A. Vernon, Ph.D., Preşedinte al Albert Ellis Institute, New York.