Şcoala clujeană de psihologie clinică şi psihoterapie din UBB (Departament, Institut, Clinică şi Asociaţia profesională) reprezintă un „Proiect Academic” inovativ prin care s-a încercat racordarea rapidă a UBB la practicile internaţionale în domeniu, astfel încât aceasta să devină de referinţă la nivel naţional şi competitivă internaţional. S-au creat structuri academice complet noi, după modele performante de la universităţi de prestigiu, cu profesionişti tineri, ancoraţi în paradigmele internaţionale, majoritatea foşti diasporişti.
Acum, la 10 ani de la aniversarea lansării acestui proiect, este momentul să analizăm dacă a fost unul de succes şi dacă acesta poate deveni un model pentru dezvoltarea competitivă a unor astfel de structuri în învaţământul superior românesc. În plus, sărbătorim faptul că Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul UBB, prin International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health – Platformele Matrix şi SkyRa –, a devenit o structură de cercetare de interes european, fiind inclus în reţeaua MERIL (Mapping of the European Research Infrastructure Landscape.
Momentul aniversar va avea loc în data de 26 iunie, începând cu orele 17:30, în cadrul Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie/International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health, Complexul CAMELOT (Amfiteatrul RAŢIONALIA – Clădirea AVALON), de pe strada Republicii, nr. 37. Evenimentul va fi precedat de o Conferinţă de Presă, la ora 13:00, organizată de membrii Şcolii, la aceiaşi adresă.
Textul complet al invitaţiei şi al casetei academice pot fi descărcate aici.