Ca urmare a unui grant obţinut prin competiţie internaţională, Catedra de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din Universitatea Babeş-Bolyai, în colaborare cu profesionişti din Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, va demara în luna Octombrie 2008 un proiect de cercetare de anvergură care va investiga comparativ două tipuri de tratamente pentru tulburările de anxietate (anxietatea generalizată şi fobiile simple/sociale): (1) psihoterapia cognitiv-comportamentală şi (2) medicaţia. În premieră naţională, studiul este primul de acest tip şi de această anvergură în România, iar în premieră internaţională, protocolul terapeutic va include proceduri avansate de terapie cognitiv-comportamentală în realitate virtuală. În studiul desfăşurat pe scară largă vor fi incluşi aproximativ 150 de pacienţi suferinzi de tulburări de anxietate care vor avea astfel acces gratuit la unele din cele mai avansate tratamente existente în acest moment în lume pentru aceste tulburări. Cei interesaţi să se înroleze în studiu pentru toamnă pot scrie la clinica@psychology.ro, oferind numele şi o modalitate de contact, urmând să fie contactaţi în toamnă. Catedra de Psihologie Clinică şi Psihoterapie este un centru de referinţă la nivel naţional şi internaţional în derularea studiilor clinice controlate care investighează comparativ efectul psihoterapiei şi al medicaţiei pentru diverse tulburări şi condiţii clinice. Până în prezent am derulat/derulăm, în colaborare cu profesionişti din Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, studii clinice de acest tip pentru tulburarea depresivă majoră la adulţi şi copii, tulburarea de deficit de atenţie şi hiperactivitate la copii, tulburarea de disfuncţie erectilă, obezitate etc., cu rezultate riguroase publicate în reviste de top la nivel internaţional (ex. Journal of Clinical Psychology) şi/sau în Ghiduri/Protocoale Clinice. Pentru mai multe informaţii privind aceste activităţi scrieţi la clinica@psychology.ro